Selectează o Pagină

Mesaj de la Tatăl Ceresc 3 ianuarie 2020 Medjugorje-Krizevac ora 15:20


Dragii mei am fost din nou plecată la Medjugorje în perioada 30 decembrie – 4 ianuarie 2020. În data de 3 ianuarie prima vineri din an, împreună cu grupul de pelerini cu care am fost împreună în acest Pelerinaj, de dimineață de la ora 8:30 am urcat Muntele Krizevac rugăndu-ne Calea Sfintei Cruci și meditând la suferințele Mântuitorului nostru Isus Hristos. A fost o zi superbă, destul de călduroasă pentru această perioadă și spre marea mea uimire, nu a bătut văntul de loc. De obicei tot timpul sufla un vânt destul de puternic sus la Crucea Krizevac. Când am ajuns sus la Cruce am început din nou să mă rog să-I mulțumesc Tatălui Ceresc-Sfintei Treimi pentru acest timp de har, pentru prezența Sfintei Fecioare Maria-Regina Păcii pe pământ și pentru tot.

Emilia Mezei 3.01.2020 Medjugorje
GOD BLESS ALL!
Emilia Mezei
MEDJUGORJE-KRIZEVAC
3.01.2020

Am avut o viziune cu Tatăl ceresc care suferă cumplit și plânge din cauză că este nevoit să pedesească omenirea, care nu vrea nicicum să se abată de pe drumul rău-drumul pierzării și în ciuda semnelor, mesajelor, avertismentelor oamenii nu vor să ia în serios convertirea și căința sinceră, nu vor să fie mai buni să facă pace cu Dumnezeu și cu semenii și nu doresc să ajungă în Paradis și atunci Dumnezeu nu poate să facă nimic împotriva voinței omului. Respectă alegerea și decizia fiecărui om.

Mi-a spus că se apropie purificarea pământului!!!

Am început să plîng să cer îndurare de la Tatăl Ceresc. Grupul de pelerini a coborât și eu am rămas mai multe ore să mă rog lângă Cruce. Efectiv când mă rugam rozarul am simțit lângă mine prezența Sfintei Fecioare Maria.

Nu știam cum să-i mulțumesc Tatălui ceresc că ne-a binecuvântat cu o zi superbă, călduroasă și am putut să stau liniștită să mă rog. După ce m-am rugat ca de obicei la ora 15:00 Rozarul Îndurării Divine, Tatăl Ceresc mi-a transmis un mesaj foarte important și pentru voi.

Tatăl Ceresc: Draga mea copilă mult iubită îți mulțumesc pentru toate rugăciunile și sacrificiile făcute din inimă pentru toți semenii tăi. Sunt încântat și recunoscător pentru iubirea ta sinceră și curată față de Mine, Sfânta Treime și Fecioara Maria-iubita Mea Fiică, Regina Cerului și a Păcii. După cum ți-am mai transmis datorită rugăciunilor, jertfelor și sacrificiilor v-am mai acordat timp de Har și Convertire.

Pentru că Eu sunt un Tată Bun, Răbdător, Drept și Milostiv.

Dorința Mea este să salvez omenirea, fiecare suflet creat din multă iubire.

Dar chiar dacă sunt un DUMNEZEU ATOTPUTERNIC nu pot să fac nimic împotriva voinței omului, respect decizia fiecărui om.

Pentru că Eu sunt un DUMNEZEU DREPT. De aceea fiecare persoană este răspunzătoare de alegerea făcută.

Eu din marea mea iubire și îndurare, am făcut tot ce este posibil ca să salvez omenirea.

De aceea în aceste ultime vremuri de pe urmă, coboară zilnic la voi Fecioara Maria ca să vă ajute, să vă salveze și să vă elibereze de rău.

Am permis celui rău să vă încerce, întocmai ca să văd cine sunt cei care mă iubesc cu adevărat, sunt recunoscători și doresc să fie cu Mine pentru totdeauna în Împărăția Cerului. Sunt foarte trist și sufăr pentru răutățile, păcatele și nerecunoștința oamenilor. Sunt trist că NU SUNT IUBIT CU ADEVĂRAT


Stiți că păcatele, răutățile vă îndepărtează de Mine.

Constat că foarte mulți din cei aleși, nu mă iubesc cu adevărat. Dacă M-ar iubi nu ar comite păcate și nu m-ar ofensa. Din păcate prea puține suflete sincere și curate sunt pe pământ, care MĂ IUBESC SINCER, AU ÎNCREDERE DEPLINĂ ÎN MINE ȘI SUNT RECUNOSCĂTORI pentru tot ce am făcut și pentru tot ce încerc să fac ca să vă salvez sufletele. De aceea cu inima plină de durere (Tatăl Ceresc plânge) OMENIREA MĂ OBLIGĂ ȘI ÎMI FORȚEAZĂ MÂNA SĂ O PEDEPSESC -scriam plângănd.
Draga mea copilă EU MAI MULT DE ATÂT NU MAI POT SĂ FAC.

Tatăl ceresc suferă cumplit și plânge din cauză că este nevoit să pedesească omenirea, care nu vrea nicicum să se abată de pe drumul rău-drumul pierzării și în ciuda semnelor, mesajelor, avertismentelor oamenii nu vor să ia în serios convertirea și căința sinceră, nu vor să fie mai buni să facă pace cu Dumnezeu și cu semenii și nu doresc să ajungă în Paradis și atunci Dumnezeu nu poate să facă nimic împotriva voinței omului. Respectă alegerea și decizia fiecărui om.

Oamenii aleg răul,slujesc celui rău (majoritatea) prin păcate.

Fiul Meu este batjocorit zi de zi chiar și în sânul bisericii.

Iubita Mea Fiică plânge și suferă încontinuu…… Din păcate foarte curând se termină TIMPUL DE HAR ȘI ÎNCEPE PURIFICAREA PĂMÂNTULUI.

După ce va pleca definitiv Iubita Mea Fiică de la Medjugorje, va avea loc acel eveniment pe care îl așteptați și pe care l-am promis din marea mea iubire și îndurare să mai pot salva și mântuii căt mai multe suflete. Dacă nu aș dărui omenirii acest eveniment foarte important (ILUMINAREA CONȘTIINȚEI) mult mai multe persoane și-ar pierde sufletele. (mai jos voi posta articolul despre acest eveniment important ca să intelegeți despre ce este vorba)

Din nou vă cer să decideți ACUMA ce cale vor să urmeze sufletele voastre după moartea fizică: VREȚI SĂ FIȚI CU MINE FERICIȚI PENTRU TOTDEAUNA ÎN PARADIS? SAU CONTINUAȚI SĂ MERGEȚI PE DRUMUL PIERZĂRII. DECIZIA VĂ APARȚINE.

Eu niciodată nu voi refuza nici un suflet, oricât de multe păcate ar avea, dacă dorește din inimă să se lepede de rău, să fie mai bun și luptă pentru acest țel, pentru a-și salva sufletul și a dori să meargă în Paradis. Din nou vă spun: ALEGEREA ESTE A VOASTRĂ!!!

Este o DECIZIE FOARTE IMPORTANTĂ ȘI DEFINITIVĂ. Fiecare om TREBUIE SĂ SE DECIDĂ….Eu încă aștept să se decidă cât mai multe persoane să ia în serios convertirea și căința sinceră. Vă aștept pe toți ca să vă binecuvăntez cu multe Haruri, Pace, Iubire și cu tot ce aveți nevoie pentru a vă îndeplini Țelul și Misiunea voastră pe acest pământ.

DORINȚA DE A FI SFINȚI CUM SUNT EU, DORINȚA DE A AJUNGE ÎN PARADIS. Fiecare om poate să devină Sfânt, dacă IUBEȘTE SINCER, ESTE BUN,TRĂIEȘTE FĂRĂ PĂCATE…..în pace și armonie cu semenii, se roagă, este bine intenționat, iartă din inimă, dorește doar binele aproapelui și ajută necondiționat.

Nu uitați: Fiul Meu Iubit este mereu cu voi. Am creat Îngerii ca să vă ajute și să vă protejeze.

Voi trebuie doar să vă rugați, să aveți încredere deplină, să fiți buni, cinstiți, să iubiți și să fiți recunoscători.

Vă aștept pe toți cu multă iubire să ajungeți ACASĂ în PARADIS. Luptați pentru acest ȚEL acesta este și trebuie să fie scopul fiecărui om de pe pământ.

DA:VREAU SĂ FIU BUN, SMERIT, SĂ IUBESC, SĂ IERT, SĂ FIU RECUNOSCĂTOR ȘI SĂ FAC TOT CE POT PENTRU A AJUNGE ACASĂ ÎN PARADIS LÎNGĂ TATĂL MEU CERESC, SALVATORUL MEU ISUS, FECIOARA MARIA, ÎMPREUNĂ CU TOȚI ÎNGERII ȘI SFINȚII.

ALEGEȚI ACUMA!!!

Iubitul vostru Tată Ceresc
Te binecuvăntez copila mea și pe toți cei care îmi cer ajutorul și binecuvântarea.

Dragii mei,din nou vă îndemn să luați în serios acest timp de har și să vă decideți pentru DUMNEZEU dacă doriți să vă salvați sufletele de la osănda vesnică și să ajungeți în Paradis-nu mai amănați convertirea,că timpul este foarte scurt……
Fiti binecuvăntati!
Emilia Mezei

AICI PUTEȚI CITI despre acest EVENIMENT important ce va avea loc ca să întelegeți mai bine și să vă pregătiți sufletele!!!

Pregătiți-vă pentru Marele Avertisment– – Iluminarea Conștiinței!

Vă recomand să distribuiti acest mesaj foarte important ca să ajungă la căt mai multe persoane și să se decidă URGENT ca să-si salveze sufletul

Vă mulțumesc anticipat Emilia M