Mărturiile unui renumit Exorcist, Părintele Pellegrino Ernetti, despre ce-i place și ce nu-i place Satanei
DIN NOU VĂ INFORMEZ CA SĂ ÎNȚELEGEȚI CĂ SATANA A CERUT 100 DE ANI DE DOMNIE CA SĂ-I DEMONSTREZE BUNULUI DUMNEZEU CĂ VA DISTRUGE ÎNTREAGA OMENIRE ȘI O VA DUCE ÎN IAD…, DAR ȚELUL LUI SUPREM ACUM ESTE ÎNDREPTAT ÎMPOTRIVA BISERICII ȘI A SFÂNTULUI SACRAMENT!
CEI 100 DE ANI SE APROPIE DE SFĂRȘIT… ȘI ÎNCEPE PURIFICAREA ȘI SFĂRȘITUL RĂULUI…
NU VA PUTEA NICIODATĂ CEL RĂU SI TOȚI MASONII (DEMONIZATII) SI ILUMINATII (ÎNTUNECAȚII) SĂ ÎL ÎNVINGĂ PE CREATOR, BINELE, ADEVĂRUL.
CÂND VOR CREDE CĂ AU CĂSTIGAT TOTUL – ATUNCI VOR PIERDE TOTUL!!!
MERITĂ CITIT CA SĂ ÎNȚELEGEȚI DE CE OMENIREA A AJUNS ÎN ACEASTĂ STARE CRITICĂ… CINE CONDUCE LUMEA ȘI CARE ESTE SCOPUL CHIAR DIN GURA DEMONIZAȚILOR.
ORI SE CĂIESC ACUM, ORI ÎȘI VOR PIERDE SUFLETELE ȘI VOR SUFERI CHINURI GROAZNICE ÎN FOCUL IADULUI!
SPER SĂ CITEASCĂ CĂT MAI MULȚI PREOȚI, EPISCOPI, CARDINALI ACEASTĂ MĂRTURISIRE ȘI SĂ INTERZICĂ URGENT ABUZURILE DIN BISERICĂ- ÎN SPECIAL INTERZICEREA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII ÎN MÂNĂ!
Ce-i place si ce nu-i place Satanei (traducere din lb italiana)
Părintele Pellegrino Ernetti, din Veneția, primea sute de persoane pe săptămână pentru a fi exorcizate. Era cel mai pregătit exorcist al timpului nostru.
Părintele Pellegrino Ernetti, într-un interviu cu jurnalistul Vincenzo Speziale, spunea: … astăzi, răul (și toți ne plângem), se răspândește din ce în ce mai mult în toată lumea prin cele mai variate și mai rafinate manifestări.
Cine reacționează? Cine se luptă? Cine ia armele credinței? Nu putem susține că plantându-se sămânța bună, ea poate să prindă rădăcini și să producă roade, dacă înainte nu am curățat acest teren de spinii și mărăcinii diavolului. Ar fi zadarnică orice păstorire dacă nu s-ar înțelege această tactică a activității spirituale deoarece aleșii sunt cei care au învins balaurul prin Sângele Mielului.
Păstorirea începe aici și ea nu constă în construirea clădirilor mari, a oratoriilor, a operelor parohiale, etc., când după aceasta preotul nu se mai găsește în confesional deoarece astăzi, invocând diferite scuze, preoții nu mai sunt la dispoziția sufletelor, nu mai spovedesc, consideră spovada ca pe un ultim lucru de făcut…! Acest fapt e greșit pentru că este Sacramentul cel mai mare, deoarece luptă împotriva diavolului spălând sufletele în Sângele lui Isus. Spovada nu numai că șterge păcatul din suflet dar ne dăruiește și o armură cu care putem lupta împotriva diavolului. Eu am o experiența teribilă!
Deci să recurgem des la acest mare Sacrament. Cine ne curăță de păcatele noastre? Sângele lui Cristos! Cine ne sfințește? Sângele lui Cristos! Cine ne dăforța să luptăm împotriva dușmanilor noștri spirituali? Sângele lui Cristos! Dar cine administrează Sângele lui Cristos dacă nu sunt preoți la dispoziție
în confesional? Ei se gândesc la mașini, se gândesc să alerge în stânga și în dreapta, ca să nu mai vorbim despre alte lucruri păcătoase.
În acest moment, jurnalistul pune următoarea întrebare:
Ce îi place diavolului sau, ce nu-i place diavolului?
Parintele Pellegrino răspunde:
Acum fii atent. Exorciștii nu s-au gândit la ceea ce m-am străduit eu să fac pentru că dacă ar fi făcut-o toți, acum am putea avea volume despre ceea ce vrea și ce nu vrea diavolul. Eu, după ce am exorcizat o persoana din Austria, am început să le cer colaboratorilor mei să înregistreze totul și încet, încet, am obținut din multele exorcizări, un catechism al demonului. Te rog să publici totul pentru că poate va fi răspunsul maxim la multe alte întrebări.
Să începem cu “Ceea ce îi place demonului”
Primul lucru – Ostia primita în mână: Așa pot să-L calc în picioare pe Dumnezeul vostru, acel Dumnezeu pe care eu L-am ucis și pot să celebrez slujbele mele cu preoții mei, pe care i-am smuls de la El”.
Al doilea – Preoții îmbrăcați neadecvat, camumflați“ astfel pot să-i duc unde vreau eu, în hoteluri, în case private în căutarea femeilor și a homosexualilor, îi fac să comită multe sacrilegii și îi duc în împărăția mea! Câți, da câți preoți disimulanți sunt în împărăția mea! Si nu-mi vor mai scăpa niciodată”.(aici urmează niște râsete despre care aș spune puțin daca aș spune că îngheață inima).
Al treilea – Preoții și Episcopii înscriși la masoni și în sectele mele: “O câți, da câți, îi duc cu banii și cu femeile… câți, o câți devin prietenii mei fideli… cu banii și femeile… găsesc câți vreau, îi duc în împărăția mea”.
Al patrulea – Fustele scurte. “Cu care capturez bărbați și femei și umplu împărăția mea… ce fericire… ce bucurie”.
Al cincilea – Televizorul:“Oh, televizorul… e instrumentul meu, l-am inventat eu… pentru a distruge suflete singure și familiile… îi separ, îi divid cu programele mele subtile și penetrante… oh, televizorul este centrul de atracție cu care atrag și mulți preoți, călugări și surori, mai ales la orele mici și nu-i las să se roage… Într-o clipă mă prezint lumii întregi… mă ascultă și mă văd toți… mă ajută atât de bine servitorii mei fideli, magii, vrăjitoarele, cartomanții, chiromanții, astrologii. (punctele indică continuarea discuției și râsete care nu au nimic uman).
Al șaselea – Discotecile: “Ce frumos.., sunt palatele mele de aur unde atrag speranțele cele mai mari ale societății pe care le fac ale mele distrugând sufletele și trupurile lor… câte mii și mii duc cu mine prin alcool, cu drogul și cu sexul…o ce recoltă continuă! Le-am încredințat multor politicieni, servitorii mei fideli, celor consacrați… Eu sunt adevăratul rege al lumii și nu mai e Dumnezeul vostru pe care eu l-am răstignit”
Al șaptelea – Divorțul…, separarea celor căsătoriți: ”Am inventat eu asta, revendic proprietatea… Este una dintre cele mai inteligente descoperiri…
Astfel distrug familia și distrug societatea în care eu sunt adorat ca adevăratul rege al lumii… SEXUL, SEXUL… nu-l ascultați pe omul răstignit pe cruce care nu vă dă nimic… adevărata plăcere v-o dau doar eu prin sexul liber… împărăția mea e mai ales libertatea plăcerii sexuale cu care domnesc pe pamant”.
Al optulea – Avortul.., uciderea nevinovaților: “O… ura! ura! A fost găselnița mea cea mai frumoasă și cea mai gustoasă! Uciderea nevinovaților în locul celor vinovați și a criminalilor din mafia! Distrug omenirea și astfel dispar, înainte de naștere, adoratorii Dumnezeului vostru fals… ura! Ura!.
Al nouălea – Drogul: “Este hrana cea mai gustoasă pe care o fac să fie mâncata de tineri pentru a-i face nebuni…, și astfel îi fac ce vreau eu… hoți.., asasini.., depravați.., cruzi ca mine.., dominatorii lumii.., miniștri mei”.
Al zecelea – Dar cel mai mult îmi plac și mă bucura episcopii și preoți care neagă existența mea și lucrarea mea în lume: “și sunt foarte mulți … o! ce bucurie, ce bucurie pentru mine… muncesc liniștit și sigur… chiar sunt și teologi care nu cred în existența mea.., ce frumos.., astfel îl neagă și pe Dumnezeul lor care a venit pentru a mă distruge.., în schimb eu am învins.., l-am țintuit în cuie pe Cruce.., hahahahaha…! Sunt buni acești preoți…, foarte buni acești episcopi.., foarte buni acești teologi.., sunt toți servitorii mei fideli.., fac ce vreau eu.., de acum sunt ai mei.., îi duc unde vreau eu.., îmbrăcați ca niște gropari.., mereu cu țigara în gură … parfumați ca niște dandy…, în căutarea femeilor ușoare…, cu mașină de ultima modă .., plini de bani.., se revoltă față de dogmele falsului Dumnezeu și a falsei Biserici a răstignitului, victima mea.., sunt soldații cei mai siguri al împărăției mele, e plin, plin de ei. Cu ei produc confuzie și pierzanie poporului care se îndepărtreză din ce în ce mai mult de falsul Dumnezeu.., și îi duc în împărăția mea de disperare veșnică…, pe veci cu mine, cu mine.., ha ha ha ha ha ha! Pe câți dintre ei i-am făcut să se înscrie în sectele mele.., îi cumpăr cu ușurință…, pentru că am reușit în sfârșit să fac să nu mai fie iubit nici falsul lor Dumnezeu și nici FEMEIA care pretinde că m-a învins “.
Al unsprezecelea – Politicienii care se declară creștini: “dar care numai creștini nu sunt pentru ca sunt ai mei, în serviciu meu.., Prezentându-se, însă, ca și creștini, induc în eroare multe persoane care îi urmează acolo unde eu îi conduc cu viclenie… Vin cu mine ca să fure fericiți banii poporului, bani care costă sudoarea și lacrimile muncii îndurate; banii smulși de la familiile sărace prin taxe necinstite impuse de acești politicieni care se îngrașă, pierd, cheltuiesc și risipesc fără limite… Cu toate astea îi determin să facă declarații de corectitudine, de bunătate, de respect, de loialitate și sinceritate creștina, în așa fel ca fac să cadă și preoți și episcopi cu ei… Banul este arma mea cea mai eficientă; preoții și episcopii închid ochii în fața acestor politicieni, servitorii și sclavii mei… destul doar pentru ca ei sa găsească banii pentru a construi sau restaura biserici, grădinițe, case parohiale frumoase și comode, patronate… Sunt sacristanii mei cei mai fideli, prin care pot să pătrund în casele clerului, obedient banilor mei…
și apoi, nu au fost acești politicieni cei care au semnat adulterul divorțului și avortul? Dar clerul.., le face propaganda pe care o doresc eu”.
Al doisprezecelea – Politicienii care se numesc laici: “sunt avangardiști regatului meu… Minciuna studiată la nivel de artă, abuzurile efectuate cu sârguință, furturile de tip mafiot premeditate, traficul ilegal efectuat în mod diplomatic, depravarea difuzată capilar prin toată mass media, crimele, răpirile organizate sub amenințarea armelor, distribuirea diferitelor droguri prin legea rigidă a tăcerii organizată politic și multe alte delicte și dezordini sociale, sunt toate opere pe care eu le realizez prin lucrarea acestor politicieni, adepții mei și neisprăviții mei foarte fideli… Au din partea mea un mandat precis, acela de a folosi toate mijloacele și modalitățile de a distruge societatea, din păcate încă legată de acel răstignit pe care eu l-am fixat în cuie pe lemnul infam.., distrugere, distrugere… acești politicieni sunt discipolii mei preferați pentru că sunt foarte ascultători la cel mai mic gest al meu, chiar și fără să-și dea seama…, Ei sunt cei care îmi organizează, în toate țările și orașele, lojele masonice cele mai active și mai ipocrite, cele mai viclene și de vârf, mereu dăruind bani, carieră și plăceri sexuale… Sunt ei cei care primesc comenzile mele precise de a pătrunde și de a distruge Biserica din interior… Cați ecleziaști au cedat și continuă să cedeze propunerilor de adulare a banului și a carierei… Distrugerea Bisericii este primul meu proiect ideal. O, fericit… ce fericit…! Cu acești politicieni fideli am început deja de mult timp să distrug societatea în fiecare sector și treapta și în toate ambientele, destabilizând ordinea siguranței publice, a economiei, a diplomatiei, a relațiilor sociale.., bineînțeles mereu
cu armele mele de ambiție, carieră, bani, femei, plăceri… O ce fericit! Ce bucurie! Ce victorie!.., hahahahaha”
Al treisprezecelea – Judecători și magistrați: “Îmi plac apoi, în mod special acei judecători și magistrați care au în spatele lor motto-uri ca:
DREPTATEA ESTE EGALĂ PENTRU TOȚI – excepție fiind chiar ei! Ce grozavi, ce fideli acești sclavi ai mei din justiție! In sfârșit am reușit să politizez și judecătorii! In sfârșit am reușit sa-i sindicalizez! In sfârșit am reușit să-i fac să se vândă cu bani și plicuri! Cate persoane nevinovate îi fac sa le încarcereze pentru ani și ani.., în același timp, fac să iasă și să fie absolviți discipolii mei, considerați de către popor asasini și canalii.., îi fac să iasă din închisori pentru că trebuie să continue să mărească împărăția mea de dezordine, de crime, de hoții, de distribuirea drogurilor, de sechestrarea persoanelor și a copiilor… Ce minunați sunt acest judecători politizați, intrați în partide, vânduți… I-am redus până la a nu recunoaște ceea ce e just sau injust…! Astăzi sunt corpul meu specializat în asaltul împotriva justiției! Ce minunăție să-i eliberezi din închisoare pe marii teroriști și pe mafioți și să-i lași înăuntru pe săracii mizerabili mai mult sau mai puțin nevinovați! Ce frumos e să-i lași liberi pe CEI CU PARERI DE RAU FALSE prin care eu acționez cu mai mare siguranța! Ce frumos e să se trimită la ARESTUL LA DOMICILIU pe cei cu care pot să organizez în mod liber distrugerea societății! Buni… foarte buni… judecători vânduți! Câți, da câți trec în fiecare zi în împărăția mea, seduși de bani, de carieră și de orgoliu, armele mele dorite de ei… Pe judecătorii care nu vor să se alinieze în rând cu mine îi fac să dispară… Și ce e lupta din jurul lor, care se intensifica mereu între ei, dacă nu fructul prezenței mele și constanța operei mele insistente? Și ce e lupta continuă dintre magistrați, politicieni și forțele de ordine dacă nu efectul otravei pe care eu reușesc s-o injectez în mod constant între ei?… E terminată…, e terminată pseudo-pacea pe care a promis-oacel bufon al Dumnezeului vostru pe care eu l-am învins și l-am răstignit… E sfârșită… lumea întreaga e cu mine.. Sunt eu de acum regele lumii.., sunt eu…!”
Al paisprezecelea – Sectele: “Predilecția mea sunt sectele foarte multe pe care eu le creez continuu ca să le răspândesc în mod capilar în lume. Sunt mijloacele cele mai rapide prin care dezorientez credința în acel Dumnezeu fals al vostru răstignit de mine… creez astfel Babelul credinței…PREOTUL ALB al vostru țipă și urlă pentru că îi e frică de mine, se teme că îi iau tronul deja și așa destul de clătinat… dar eu am învins deja, am pus Babelul în credință, atât în cei simpli cât și în cei docți, inclusiv în preoți, teologi și episcopi…, sectele mele sunt din ce în ce mai de neînvins… masoneria mea plătește, plătește foarte bine fiecare discipol al meu… Eu voi fi mereu cel învingător… Babelul din credință va fi victoria mea… Doar în Italia voastră am mai mult de 672 de secte și religii numite satanice, care sunt suprapline de suflete care au votat cu mine și mi s-au consacrat, botezate cu propriul sânge în numele meu… Ele îmi oferă continuu cultul pe care eu îl merit ca suveran al pământului, cu imnuri și cântece și… liturghii negre, în timpul cărora înving călcând în picioare acele ostii în care creștinii stupizi cred că e prezent Răstignitul… Dar dacă ar fi așa, de ce permite ca eu s-o distrug nepedepsit…? hahahahaha…
Aceste SECTE conduse de mine împreuna cu discipolii mei de rang înalt din împărăția mea, convertesc fără încetare creștinii și îi fac discipolii mei fideli… sunt sute și sute care în fiecare oră reneagă credința voastră pentru a adera la secte, unde eu îi primesc cu brațele deschise și le dăruiesc toate plăcerile mele și toată libertatea de a trăi cât mai departe posibil de Biserica voastră… e fericirea adevărata.., bucuria adevărata pe care doar eu v-o pot da vouă.., De la Italia de sus, de mijloc și de jos și în insule.., oriunde unde sectele mele lucrează neobosit. Pe de altă parte, de acum, multe biserici sunt fără preoți.., am reușit să distrug și să fac să moară vocațiile.., sectele mele suplinesc preotul.., hahaha,,. De la martorii lui Iehova la Centrele de cercetări esoterice, la cercetările Steiner Antropofizice, la teosofici, la Carolina, la Cenacolele 33, la Centrele de Samanism, la Rosacroce, pana la Arcobaleno, la Gialli, la Ergoniani, la Scientologiști și multe, multe alte secte și religii ale mele pe care le inventez și
creez în fiecare zi sunt o adevărată armată care luptă împotriva Bisericii voastre.., și voi învinge, voi învinge.., chiar dacă răstignitul vostru a spus că PORTILE INFERNULUI NU VOR INVINGE, hahaha… Și nu numai atât, m-am infiltrat în anumite grupuri de bază pe care le credeți ale voastre.., Dar sunt ale mele și le-am acaparat aruncând în ei isterismul meu exasperat…, devenind toți vizionari falși de cristoși și madone care, dupa câte cred ei le vorbesc… dar sunt eu care li se revelează… hahahaha “,
Al cincisprezecelea – Teologii: Teologii mei, cu doctrine inspirate de mine…, O, aceștia constituie VÂRFUL DIAMANTULUI de primă linie! Ce teologi inteligenți! Ei au inteles că aceste dogme rigide dictate de anumite capete bisericești stupide, sunt în realitate niște falsități puerile care cad la cea mai simplă confruntare cu realitatea cotidiană.., ce grozavi.., foarte buni…! I-am purtat să predea doctrinele mele nu numai în seminarele obișnuite dar și în cele prestigioase ca Università Pontificie, chiar și în cea romană a PREOTULUI ALB al vostru (Università Lateranense). Doctrina MORȚII LUI DUMNEZEU le-am inspirat-o eu, prin ea au venit în urma mea milioane de studenți devenind discipoli mei fideli convinși. De când domnesc eu, Dumnezeul vostru e mort, nu mai există. S-a terminat astfel cu legea constrictivă: toți pot și trebuie să trăiască liberi, așa cum îi invit eu: libertatea ideilor, libertatea gândirii, libertatea acțiunii… fiecare foarte liber pentru a acționa și a face ceea ce crede și vrea oriunde, mereu și cu oricine… Nu mai există norme și reguli… fiecare e cum sunt eu, stăpânul a toate și a tuturor; Dumnezeul vostru e mort! Si cine ar putea nega asta dacă însuși Răstignitul vostru a declarat că eu, doar eu sunt PRINCIPELE ACESTEI LUMI? Si dacă el însuși a spus TOATĂ LUMEA ESTE IN INDISCUTABILA MEA STĂPÂNIRE SI PATRONAJ?… In sfârșit acești teologi, cei mai inteligenți la modul cel mai absolut, mi-au dat dreptate. Dar daca Dumnezeu e mort, atunci e clar că au căzut și celelalte dogme:
creația, întruparea, învierea, neprihănita zămislire, înălțarea, eucaristia și toate sacramentele… toate istorioare inventate pentru a-i menține constrânși pe creștinii proști… Și iată câte sute și sute de teologi ai mei care au curajul chiar să sfideze pe PREOTUL ALB CU SCRISORI SI SEMNATURI… CARE SA PROBEZE CONTRARIUL DACA ARE CURAJUL SI DACA ESTE IN STARE… A clătinat din cap și i-a lăsat pe teologii mei să continue aceste învățături fără nici cel mai mic reproș sau pedeapsă… Deci și el e de acord cu mine, în negarea tuturor dogmelor sale… da, ce grozav! hahaha… In timp ce acești mari teologi sunt cu mine, mai sunt teologii mici, nesemnificativi, care neagă existența mea, spunând ca e ca o poveste din evul mediu, explicând toate prezențele mele și manifestările ca fiind niște fapte psihice și psihiatrice… Foarte grozavi acești teologi, preoți … mulți episcopi… foarte grozavi! E cel mai bun serviciu
pe care mi-l pot face: să mă lase să lucrez în liniște, fără ca cea mai mica minte să lupte împotriva prezenței mele și a vicleniilor mele… grozavi… faceți mereu așa și eu voi continua opera mea infernală fără să fiu rănit prin lovire! Teologii mei inteligenți neagă dogmele bisericii voastre și teologii proști neagă existența mea… Ce triumf… ha ha ha… Dar unde sunt ereticii de odinioară? Nimeni! Nici cine să nege dogmele nici cine să mă nege pe mine deși în lista dogmelor era și punctul care neagă existența mea…! Am învins Biserica voastră”.
Si acum să vorbim în schimb, despre ce Nu-i place diavolului:
ceea ce te rog, dragă Vicenzo să nu omiți nici măcar o virgulă…
A– Spovada.., ce invenție stupidă… Cât rău îmi face… mă face să sufăr… Sângele acelui fals Dumnezeu al vostru… acel Sânge cât mă strivește… mă distruge… spală sufletele voastre și mă face să fug (urlete oribile de plâns!)… Acel Sânge, acel Sânge… e pedeapsa mea cea mai cumplită…
Însa am găsit preoți care nu mai cred în spovadă și îi trimit pe creștini ca să-l primească pe Dumnezeul fals, în păcat… Bine, bine, foarte buni… câte sacrilegii fac să fie comise…
B. Comuniunea în care mâncați carnea și sângele Răstignitului pe care l-am ucis eu… Aici pierd eu bătăliile mele… aici sunt dezarmat… nu mai am forța să lupt… cei care se hrănesc cu această carne și beau acest sânge devin foarte puternici împotriva mea, devin de neînvins în fața seducțiilor mele viclene și ale tentațiilor, par altfel ca ceilalți, par să aibă o lumină specială și o inteligență foarte rapidă… mă refuza imediat și se îndepărtează de mine și mă alungă ca pe un câine… ce tristețe, ce durere să ai de-a face cu acești CANIBALI.. Dar eu îi persecut în mod feroce și mulți merg să mănânce acea ostie în păcat… hahaha… ce bucurie… ce bucurie.., îl urăsc pe Dumnezeu și îl mănâncă hahahaha! Victoria mea… victorie.., uraa… uraa… Cați sunt de inconștienți de ceea ce pierd ora după ora și zi și noapte, în genunchi pentru a ADORA O BUCATA DE PÂINE ascunsă într-o cutie în altar de Dumnezeul fals.
Cât mă înfurie aceste persoane! Îmi distrug toate operele pe care le obțin cu multe sacrificii: creștini, preoți, surori, episcopi, care comit sacrilegii…
Câte sacrilegii culeg în continuare, este o victorie a mea neîntreruptă… Câtă durere… Cât mă înfurie aceste Adorații Iraționale…!
C) Urăsc Rozariul.., acel instrument mort și putred al acelei FEMEI (FECIOARA MARIA) e pentru mine ca un ciocan care îmi sparge capul… aiiiii!
Este invenția falșilor creștini care nu sunt obedienți și de aceea o urmează pe această FEMEIE! Sunt falși, falși… în loc să mă asculte pe mine care domnesc peste întreaga lume, acești falși creștini merg să se roage la acea FEMEIE, dușmanul meu numărul unu, cu acel instrument, ROZARUL… o cât rău îmi fac…
D) Răul cel mai mare pentru mine, al acestui timp, sunt PREZENTELE SI APARIȚIILE continue ale acestei FEMEI în toată lumea: în toate națiunile apare și mă persecută, smulgând din mâinile mele multe suflete… mii și mii… pentru a asculta mesajele sale false… Din fericire mă apără episcopii și preoții care nu o cred pe acea Doamnă nedemnă… nu o cred și așa produc dezordine… Buni, foarte buni acești apostoli ai mei, ai ereziei… hahaha…
E) Dar ceea ce mă distruge cel mai mult este ASCULTAREA INDĂRĂTNICA față de omul IMBRĂCAT IN ALB care comandă în numele falsului răscumpărător și al falsului vostru salvator.., ce măgari.., oi.., iepuri..,! Să asculți de un om care o iubește pe acea femeie care mă persecută mereu… ce rușine… asta distruge împărăția mea… Dar eu am suscitat sute de preoți, frați, teologi și episcopi care au declarat război… război fără frontiere față de acea paiață albă. Voi învinge eu, voi învinge eu… hahaha! Am să fac să moară, să fie asasinat… îi voi pregăti un sfârșit urât. E odios pentru discipolii mei, acel polonez (Papa Ioan Paul al II-lea) care o iubește pe acea femeie… care propagă Rozariul acelei Femei vulgare ca pe rugăciunea sa preferată… ce arogant, ce măgar… mă strivește…ohohohohoh (urlete de plâns)…!
F) “Mă îngrijorează mult acele servitoare cu capul bandajat care îi abandonează pe toți și totul pentru a se închide intre patru pereți, pentru a sacrifica tot ce e frumos și bun pentru Dumnezeul pe care doar eu am reușit să-l înving… Zi și noapte se mortifică cu vegheri și posturi inconștiente și consistente, nu dorm destul, nu mănâncă cât e necesar nevoii trupului care cere hrana necesară, nu vorbesc în mod liber oriunde și mereu… sunt taciturne… ursuze… pline de tristețe, cea mai neomenească…, cânta, se roagă și tot acest sacrificiu îl fac pentru cine? Pentru care motive speciale, cu ce scop, cu ce rezultate? Cea mai mare majoritate, din fericire, sunt persoane prea putin inteligente… obtuze… fara voință care se lasă târâte de acel preot nesatisfăcut… Sărace femei care nu știu și nu cunosc adevărata plăcere a sexului cu toate bucuriile relative pe care le produce…! Sărace servitoare care nu au simțit niciodată senzațiile cărnii provocate de îmbrățișările și sărutările bărbaților mei…! Si totuși câte le fac să cadă, le reduc la o viață tristă, sterilă, privată de orice fervoare, aruncându-le în maxima lâncezeala… Da, trebuie să fac un masacru… pentru că mai ales de aceste claustrale mi-e teamă… am o frică teribilă…! Sunt dușmanii mei cei mai teribili și cei mai puternici, îmi smulg din mâini suflete de orice sex, clasă sau condiție…
Ce dușmance teribile… când încep să se roage pentru convertirea unui suflet pe care să mi-l smulgă, nu se mai opresc niciodată… niciodată… niciodată… sunt tenace și insistente! Si apoi dacă n-ar fi de ajuns rugăciunile lungi și insistente la falsul lor Dumnezeu răstignit, legat de care spun în mod nerușinat că sunt miresele lui, încep cu penitențele extenuante de orice fel… ce dușmance… ce soldați de primă linie! Am încercat de multe ori să diminuez numărul vocațiilor pentru această viață stupidă… dar din păcate nu am reușit încă… sunt prea multe încă aceste femei stupide și proaste, chiar dacă unele dintre ele sunt laureate sau diplomate… Ce dușmance…!
G) Sunt apoi persecutorii mei adevarati inflexibili și câinoși: sunt cei care se numesc EXORCISTI: ce urâtă stirpe, ce calamitate în lume… din fericire sunt puțini, foarte puțini pentru că eu descurajez episcopii să-i numească… și ei mă cred și mă ascultă, chiar și împotriva poruncii Dumnezeului lor care le-a poruncit: IN NUMELE MEU, ALUNGATI DIAVOLII! Ce bufon! Acestor episcopi le e teamă de mine, multa, foarte multă teamă! Eu deja îi posed și nu îi las să facă exorcism împotriva mea și nici nu le permit să numească exorciști… ce dușmani feroce… De multe, multe ori am reușit să mă răzbun, să-i pedepsesc, să-i pălmuiesc, să-i lovesc cu bâta, sa-i opresc cu multe și variate boli, uneori și foarte grave… Dar din păcate nu cedează… Si cu cât se apropie mai mult de prăzile mele eu trebuie să plec… mai devreme sau mai târziu trebuie să plec… ce rugăciuni fac… și mereu în numele Dumnezeului lor… sau a acelei FEMEI, Mama Răstignitului.., O ce durere, ce chinuri pentru mine…!”
Iată draga Vincenzo ce a spus diavolul prin gura posedaților exorcizați de mine, în prezența colaboratorilor mei, înregistrat pe bandă magnetică.
Desigur, nu sunt toate argumentele prezentate, am prezentat doar unele, cele mai incitante și importante, care vor servi, sper, ca să-i facă să reflecteze pe toți aceia care vor să trăiască în mod serios propriul Botez, care e un DA către Dumnezeu și un NU către diavol. Lista e cumplită și merita o reflectare serioasă și un examen al conștiinței din partea tuturor dar mai ales merită o rugăciune asiduă și penitență, practicarea Spovezii Sacramentale unde Sângele și Trupul lui Isus purifică și dăruiește un scut patern cu care să învingem dușmanul nostru.
Este foarte important să cunoaștem ADEVĂRUL și pe DUȘMANUL NOSTRU DE MOARTE (Satana) ca să putem lupta împotriva lui cu lucrurile care nu-I plac , ÎN SPECIAL SĂ FOLOSIM CĂT MAI MULT ARMA NOASTRĂ ROZARUL CA SĂ-L BICIUM ȘI SĂ SLĂBIM PUTEREA LUI (DUPĂ CUM A DECLARAT CHIAR EL PRIN GURA DEMONIZAȚILOR, ROZARUL ESTE „CA UN CIOCAN CARE-I SPARGE CAPUL” NU VĂ TEMEȚI DE EL CI LUPTATI IMPOTRIVA LUI CU RUGĂCIUNE, POST, ISPĂȘIRE FOLOSIȚI SACRAMENTELE ȘI CA SĂ FIM MAI PROTEJAȚI VĂ RECOMAND SĂ VĂ PROCURAȚI ȘI SĂ FOLOSIȚI : APA SFINȚITĂ, SĂ ARDEȚI TĂMÂIE,( INDICAT SĂPTĂMÂNAL CA SĂ PURIFICAȚI LOCUINȚA), MIR , SĂ PURTAȚI TOT TIMPUL LA VOI CRUCEA, MEDALIA MIRACULOASĂ, CRUCEA LUI BENEDICT, ROZARUL (TOATE SĂ FIE SFINȚITE).
DACĂ NU AR FI OAMENI CU SUFLET CURAT PE PĂMÂNT DEJA DUMNEZEU AR FI PURIFICAT ACEST PĂMÂNT INFECTAT CU ATÂTA RĂU!!!
VĂ ROG SĂ DISTRIBUIȚI!
Vă mulțumesc, Emilia Mezei
Ultimile comentarii