Sfântul umăr al lui Isus Hristos!
Rugăciunea i-a fost revelată de Isus, Sfîntului Bernard, abate de Clairvaux (1090-1153).
El l-a întrebat pe Domnul care a fost cea mai mare durere pe care a suportat-o în timpul patimii sale.
Isus i-a spus: „Am avut, purtînd crucea, o rană profundă de trei degete şi trei oase descoperite pe umăr. Această rană, care nu este cunoscută de oameni, mi-a produs o durere mai mare decît toate celelalte.
Prin urmare, fă-o cunoscută creștinilor credincioși şi să ştii că, orice har care îmi va fi cerut în virtutea acestei răni, le va fi acordat.
Şi tuturor acelora care, amintindu-şi de ea, mă vor onora în fiecare zi prin trei Tatăl nostru, Bucură-te, Maria şi Mărire Tatălui, le voi ierta toate păcatele mortale şi veniale; nu vor muri de moarte neprevăzută, iar în ultima clipă a vieţii vor fi vizitaţi de Preafericita Fecioară şi vor obţine haruri şi îndurare.“
Rana de la umăr a purtat în primul rănd Isus Hristos pentru persoanele consacrate, pentru sufletele preoților și călugărilor.
Această rugăciune și această devoțiune au fost acceptate de Papa Eugen al III-lea.
Rugăciune
Preaiubite Doamne Isuse Cristoase, Mielul cel dulce al lui Dumnezeu, eu sărmanul păcătos ador şi venerez preasfînta ta rană pe care ai primit-o pe umăr cînd ai purtat pe calvar crucea atît de grea, care a lăsat descoperite trei oase sfinte, producîndu-ți o durere imensă.
Eu te implor, în virtutea meritelor acestei răni, să ai milă de mine, iertîndu-mi toate păcatele mortale şi veniale, să mă asişti în ora morţii şi să mă conduci în Împărăţia ta fericită. Amin.
3 Tatăl nostru, 3 Bucură-te, Maria, 3 Mărire Tatălui.
Rugați-vă și Răspândiți această devoțiune altora!!!
În această perioadă Sfăntă de Post,în special acuma cănd ne vom RUGA CALEA CRUCII să ne găndim și să medităm la suferințele groaznice îndurate de Isus Hristos în timp ce purta crucea grea (30-50 kg),obosit,flămând,cu trupul plin de răni,batjocorit,scuipat,biciuit……să ne găndim și la această rană foarte dureroasă de la umăr,să o cinstim,să o venerăm și să ne rugăm ZILNIC în cinstea ei.
Să nu uităm căt de mult ne iubeste DUMNEZEU și CE SCUMP A FOST PLĂTIT PREȚUL PENTRU MĂNTUIREA SUFLETELOR NOASTRE DE ISUS HRISTOS!
MULȚUMESC ISUS PENTRU TOT CE AI FĂCUT PENTRU MINE ȘI PENTRU ÎNTREAGA OMENIRE,TE IUBESC SI TE PREAMĂRESC ACUM ȘI PURUREA ȘI ÎN VECI VECILOR!
AMIN!
Bunul Dumnezeu să ne binecuvănteze pe toții cu multe haruri,pace și iubire!
Vă doresc tuturor un Post Binecuvăntat!!!
Emilia Mezei
Ultimile comentarii