Selectează o Pagină

        Adevărul despre aspartam-E-951

Intoxicarea cu aspartam este un secret foarte bine păstrat, deja din anii 80.
Multe cercetări şi experienţe, au demonstrat că, acesta este un aditiv chimic
toxic, care cauzează diferite boli. Aspartamul este un aditiv chimic, care
ajuns în organism, se descompune în elemente cauzatoare de cancer, şi
declanşază o mulţime de boli. Oare de ce nu am putut auzi până acum despre
această substanţă?
Industria produselor dietetice este o afacere de milioane. Vă gândiţi acum, că
autorii cărţilor, sau companiile de industrie alimentară sunt cei care au de
câştigat din acesta. Dar vă înşelaţi! Evident nici lor nu le merge rău, dar cel
mai mult de câştigat au cei din industria farmaceutică. Ce legătură are
aspartamul cu medicamentele? Este foarte simplu. Aspartamul a fost
descoperit accidental, de un chimist la o companie farmaceutică, când
acesta testa un medicament anti-ulcer. Compania farmaceutică respectivă, se
numeşte G.D. Searle. Aceasta a avut la un moment dat daune de 28 de
milioane de dolari, a fost dată în judecată de câteva sute de ori din cauza
reacţiilor adverse a medicamentelor fabricate, şi a pierdut aceste procese.
Nu-i aşa că vă inspiră încredere? Până la urmă o filială Searle a fost
cumpărată de Monsanto, care a început să comercializeze aspartamul sub
denumirea de Nutra Sweet.
Entuziasmul lor este de înţeles, dacă ne gândim că această substanţă este de
sute de ori mai dulce decât zahărul, iar producerea acesteia costă foarte
puţin. Problema a început, când FDA (Industria Alimentelor şi
Medicamentelor din SUA) nu a autorizat producţia şi consumul acesteia,
fiindcă i s-au demonstrat recţiile adverse, faptul că, cauzează cancer şi are un
efect negativ asupra sistemului nervos. Peste puţin timp, documentele care
demonstrau aceste lucruri, au dispărut în mod miraculos, şoarecii folosiţi
pentru cercetări nu puteau fi analizate, iar documentele care au ajuns la
guvern au conţinut doar câteva date nu prea clare despre acest caz.
Preşedintele Reagan, chiar a doua zi după ce a fost ales (!), l-a destituit pe
preşedintele FDA, care era împotriva aspartamului, şi l-a numit pe Arthur
Hayes, care a analizat cazul şi a autorizat utilizarea aspartamului în
alimentele uscate.
Peste puţin timp a început coşmarul, ceea ce continuă şi în zilele noastre.
Până în 1992, Nutra Sweet a fost autorizat să utilizeze aspartamul în sucuri
şi chiar în vitaminele pentru copii. Au încheiat contract cu Coca-Cola ş Pepsi,

ajungând furnizor exclusiv de aspartam a acestora. Atunci a aprobat
FDA cererea din partea companiei Nutra Sweet, pentru producerea în
cantităţi mari a aspartamului.
În acestă perioadă, oamenii au început să viziteze medicul cu diferite boli
inexplicabile, la care nimeni nu a ştiut cum să reacţioneze. Reacţiile adverse
ale aspartamului pot apărea după o vreme sau instant. Medicul american Dr.
Lendon Smith, susţine, că în zilele noastre foarte mulţi oameni suferă din
cauza reacţiilor adverse ale aspartamului, şi nu pot să înţeleagă, din ce cauză
medicamentele şi diferitele plante medicinale nu atenuază simptomele.

             Aspartamul are mai mult de 90 de reacţii adverse.    

                         Cum poate un singur aditiv sintetic să cauzeze atâtea daune?

PERICULOS!!!

Ajuns în sânge acesta se descompune, şi astfel va putea
„traversa” tot organismul. În opoziţie cu ciclamatul sau zaharina, aspartamul
este digerat de organism. După consumarea acestuia, metanolul pe care
conţine se transformă în formaldehid după care în acid. Inhalarea de
formaldehid este mortală, cauzează cancer. Celelalte substanţe din care este
fabricat sunt: aspartatul şi fenilalanina, iar acestea sunt toxice.
În cazul în care aţi observat mai multe simptome din cele enumerate mai
târziu, sau vă simţiţi fără puteri, fără motive, vă sfătuim să nu mai beţi cola
dietetică. Iar în cazul în care nu aţi observat încă nici una dintre simptome,
faceţi parte din grupul celor care nu s-au îmbolnăvit cronic din cauza
aspartamului, dar nu uitaţi că dacă veţi continua consumul acestuia, vă veţi
putea îmbolnăvi cu uşurinţă.
Aceasta nu este o glumă. În decursul a doar câţiva ani, au ajuns la FDA, mai
mult de zecemii de plângeri, în legătură cu Nutra Sweet, care înseamnă de
fapt 80 % din toate plângerile primite. Cu toate acestea Industria
Alimentelor şi Medicamentelor nu i-a informat pe oameni, în legătură cu
acesta. Populaţia este cu părerea, că produsul la care se face multă reclamă,
nu poate să dăuneze sănătăţii, din contră, trebuie să fie foarte sănătos.
Preşedintele organizaţiei care protestă împotriva aspartamului afirmă: „
Aspartamul este singurul produs manipulat genetic, despre care avem dovezi
clare, documente şi cazuri, care demonstrează, că acesta poate cauza diferite
boli, şi chiar moarte.”
Probabil nu este întâmplător faptul, că nepericuloasa stevia, produs din
plante medicinale, a fost interzisă în Statele Unite ale Americii. Acesta s-a
întâmplat cu câteva luni înainte ca Nutra Sweet să ajungă pe piaţă. Nu cred
că este întâmplător nici faptul că în Noua Zelandă, aspartamul este un aditiv
chimic interzis. De ce nu este interzis peste tot în lume? Nutra Sweet au o
reţea foarte dezvoltată. Pot fi foarte convingători. Când află locaţia
organizaţiilor care protestă împotriva aspartamului, apar ca din senin, şi

rezolvă ca cele spuse sau demonstrate să pară doar nişte invenţii. Pentru cele
câteva miliarde câştigate pe an… Marea Britanie şi Uniunea Europeană au
acceptat propunerea, pentru efectuarea a unor cercetări individuale, despre
consumul de aspartam.
Chiar dacă toate aceste lucruri v-i se par de necrezut, vă recomand să citiţi
eticheta produselor „light”, şi să fiţi precauţi, pentru că cei care consumă
produse fără zahăr, este foarte probabil să găsească aspartam în produsul
cumpărat.

 

Câteva produse, care în cele mai multe cazuri sunt îndulcite cu aspartam

Sucuri carbogazoase, nectar, iaurt, îngheţată, produse pentru micul dejun,
tablete efervescente, sucuri pentru sportivi, vitamine pentru copii, gem,
aproape toate gumele de mestecat, produse pentru diabetici, îndulcitorii (cu
doar câteva excepţii): în stare lichidă, tablete, cristale sau praf.

Câteva reacţii adverse (din cele 90) ale aspartamului:

Probleme de vedere, dureri de ochi, probleme de auz, epilepsie, migrene,
probleme de echilibru, pierderea memoriei, oboseală cronică, amorţeli ale
membrelor, paralizie parţială, tahicardie, depresie, iritabilitate, agresivitate,
insomnie, fobii, palpitaţii, respiraţie îngreunată, greaţă, diaree, scaun cu
sânge, dureri abdominale, dureri de esofag, mâncărimi, erupţii cutante, astm,
herpes, abces, dereglări menstruale, subţierea părului, căderea părului,
pierdere rapidă în greutate, luare progresivă în greutate, sete excesivă,
umflarea picioarelor, retardare mintală, anomalie la naştere, ulcer la stomac,
dureri articulare.

 
DE PREFERAT SĂ ÎNLOCUIM CU STEVIA SAU CU MIERE DE ALBINE.

Folosiți STEVIA in loc de zahăr,zaharină.

Aveti grijă de voi și de sănătatea celor dragi în special a copiilor!

 În cazul în care v-a plăcut articolul și îl considerați util, distribuiți-l ! Vă mulțumesc.